Coronițe pe păr

Acum câțiva ani, în celălalt secol chiar în celălalt mileniu, obțineam 3 titluri de MISS.

În anul I de facultate, la concursul de miss al Facultății de Electrotehnică Cluj, obțineam locul 1. Da, dar la această facultate sunt puține fete, cam 25% dintr-un total mic de studenți de atunci, cca 200 persoane, și acele fete sunt dintre cele care au făcut multe exerciții de mate’ și fizică, deci nu sunt cele mai reprezentative într-ale frumuseții. Cele frumoase, conștientizând că pot avea succes și altfel decât învățând, nu și-au petrecut ore în șir la biroul de studiu. Adică nu se pune, eram doar o frumusețe dintre frumusețile care studiază mult!

Ei, dar câteva luni mai târziu, pe scena concursului de frumusețe ce punea la un loc toate miss-urile de la toate facultățile din Cluj, obțineam locul 2. După puțin timp, la Timișoara, fiind adunate toate facultățile de Electrotehnică din țară în niște competiții științifice și sportive, am fost aleasă Miss Electrotehniada.

„Măi să fie! Poate chiar sunt un fel de frumusețe!” îmi spuneam timid.

Niciodată nu am considerat că sunt frumoasă în sensul clasic. Frumusețea este un lucru ce se poarte învăța.

Poate asta, poate felul meu de a fi, m-au făcut să am grijă mai mult de look-ul meu. Consider că a fi frumos este o chestiune de grijă pe care ți-o acorzi. Poți fi un nefrumos mult mai frumos decât un frumos neglijent. Și asta știind ce să maschezi sau ce să scoți în evidență, atât fizic cât și altfel.

Nu ne luăm haine strâmte dacă nu avem un trup frumos conturat, dacă avem kilograme în plus sau dacă suntem prea slabi. Nu ne îmbrăcăm uitând de vârstă indiferent de siluetă. Avem grijă la lungimea părului, coafuri și machiaj în funcție de anii numărați și de ce ne stă bine, etc.

Vă voi spune pe rând poziția mea în ceea ce privește aceste subiecte. Poate vă vor folosi la ceva.

Părul

Cel mai important lucru este ca părul să fie curat indiferent de sex, vârstă, culoare, lungime.

Dacă alegem să rămânem cu părul natural, nevopsit , mai ales în cazul doamnelor ce numără fire albe și nu numai, trebuie să fim atente la tunsoare. Să alegem o linie ce ne avantajează și asta cu ajutorul unui sfat cu expertiză. Acest sfat este o investitie foarte bună, chiar dacă are un cost ce ni s-ar putea părea mare. Forma părului poate să-ți adauge sau să-ți ia din ani. O tunsoare scurtă, comodă, trebuie mai atent supravegheată decât o tunsoare medie sau lungă. În cazul ultimelor două, cu mici trucuri, de prindere a părului se poate menține un aspect ordonat și plăcut vederii chiar dacă depășim timpul de spălare cu 1-2 zile sau timpul de ajustare a lungimii cu 4-5 săptămâni. În cazul părului vopsit, în plus, trebuie să fim ordonate cu repetarea vopsirii. Dar neapărat cu culoarea ce se potrivește persoanei/vârstei. Aici aș spune: nu păr negru la vârste mature, nu prea strident la orice vârstă. Dacă totuși ne place părul colorat strident atunci trebuie să fim foarte atente cu fardurile. În acest caz cât mai puțin makeup.

Coafurile sunt cireașa de pe tort.

Văd uneori doamne bine informate în general, ce exagerează în a menține o coafură pe termen lung, mult prea lung. Ghicind o aranjare a părului ce le-a stat bine într-o anumită perioadă, adăugă volum exagerat coafurii sau mențin același nemuritor mod de prindere (celebra coadă de scolăriță a Monicăi Macovei-ministru al justiției 2004-2007). Un tapaj prea mare poate aduce caraghiosul în aspect. Uneori suntem prea conservatoare sau ne legăm prea mult de o perioadă a vieții tare dragi nouă și menținem culori/tunsori/prinderi a părului ce sunt depășite de timp sau de modă. Și care nu ne mai stau bine.

Coafurile de zi cu zi trebuie să fie cât mai simpliste, aparent neglijente, prinse în fugă sau din contra, bine piptănate dar nu rigide. Nu ne fixăm părul de parcă ar fi de tablă, nu ne zburăm șuvițe din față în spate sau invers lăsând cărări și zone turtite pe cap.

La evenimente părul trebuie să fie în ton cu ținuta. Și evident cu evenimentul. Într-o simbioză.

La bărbați prefer părul scurt. Și neapărat nevopsit sau poate cu câteva șuvițe discret colorate. Sunt bărbați cărora le șade bine o tunsoare medie mai ales în anii tinereții. Indiferent de alegere, rămâne valabilă purtarea părului curat.

Mai presus de toate, dacă părul este curat, restul se mai pot scuza o perioadă de timp limitată.

Personal am experimentat toate culorile și toate tunsorile. Și nu contest că nu întotdeauna am nimerit ceea ce era cel mai potrivit.

Îmi place părul tuns foarte scurt și accesorizat cu cercei potriviți dar mai ales părul de lungime medie.

Am început să-mi colorez părul încă din liceu, era un hobby nevinovat. Am fost admonestată în acest sens de profesoara de educație fizică dar mi-a luat apărarea profesoara de matematică, lesne de înțeles de ce (vezi capitolul Despre mine). Acest defect era un capriciu inofensiv. Cu atenție am reusit să-mi păstrez un păr îngrijit.

Doamnelor/domnilor, părul este o podoabă. Purtați-o ca atare!

Share your thoughts