Viața on line

Ultima vreme ne-a învățat să trăim mai mult on line. Necesar, interesant și chiar util.

Uneori!

Oamenii sunt ființe sociale, ei trebuie să se întâlnească fizic, să-și strângă mâinile, să-și încrucișeze privirile, să-și adulmece parfumul , să-și admire aparițiile.

Ce sunt videoconferințe, sedințele virtuale și spectacole digitale?

Ce emoție poate să-ți confere un concert privit pe ecran, îmbrăcat în pijama și desculț?

Ce sentimente trezește un teatru în care stai întins pe pat, în chiloți și cu părul vâlvoi?

Pentru a avea sentimentul complet este necesar să stai într-un scaun nu exagerat de comod, nu exagerat de lăfăit, în pantofi și haine ce să-ți dea ținută , să-ți controlezi gesturile, zgomotele și să fii atent să nu deranjezi cu reacții exagerate. De ce ? Pentru că așa înveti să te stăpânești, să te autocontrolezi și astfel să-ți ții treze simțurile. Adică să trăiești. Jocul live al actorilor într-o sală de teatru îți transmite o realitate palpabilă, ești parte din acțiune, transpunerea este aproape totală. Aplauzele și mulțumirile actorilor de la final te duc în lumea de dincolo de cortină. Povestea se termină iar actorii sunt oamenii de lângă tine. Pauzele dintre acte îți aduc aproape persoane pe care le atingi cu privirea sau cu vorbele, le simți prin energia ce-i înconjoară.

Spectacolele sunt motiv de întâlnire atât cu actorii cât și cu cei din sală. Piesa ce se joacă este uneori doar pretextul.

Ce farmec ar avea concertul de Anul Nou de la Viena dacă sala ar fi goală? Prin ce ar fi acest concert deosebit dacă nu am râvni să ne aflăm acolo încercând în fiecare an să jucăm la roata norocului? Sau dacă duduile cu sânge albastru și domnii cu conturile pline veniți din toate colțurile lumii, nu s-ar privi cu coada ochiului satisfăcuți că se află din nou în acea sală sau pentru prima dată?

Conferințele sunt mai ales prilej de interacțiune fizică, subiectele sunt de multe ori cunoscute sau pot fi ușor citite cu o căutare pe google, rezultatul fiind poate mai complex. Dar întâlnirea cu persoana ce ține discursul este uneori mai presus decât tematica. Pentru că îți dorești să fii în aceeași încăpere cu cel căruia vrei să-i afli părerile sau să-i adresezi întrebări pentru a-i asculta răspunsul și a-i vedea reacția. Să-i simți carisma, răspunsul la anumite provocări imediate, modul de interacțiune directă. În același timp întâlnești persoane cu care schimbi păreri și zâmbete, dornice de același subiect sau interesate de aceeași persoană pentru care și tu te afli acolo.

Team buildingurile sunt alt mod de interacțiune dincolo de atmosfera rigidă a birourilor. Să construim echipe, în mod real nu virtual. Pentru asta este necesar să ne vedem , să comunicăm în diferite faze ale zilei . Cum să faci asta on line?

Când ne cumpărăm haine, evantaie, flori, pantofi, mărgele sau sclipici de buze, e mai plăcut să ne sfătuim cu o vânzătoare ce ne poate da o idee la care poate nu ne-am gândit, să ne oglindim în cabina de probă înainte de a cumpăra produsul pentru a vedea cum ne șade. Și asta în loc să ne comandăm orice on line iar când produsul ajunge la noi să ne dăm seama că faţă de manechinul de pe site, look-ul obținut este total diferit și neașteptat. Și retur și iar retur, plictisiți o dată în plus.

Este atât de plăcută interacțiunea cu precupeața ce ne îmbie cu verdețuri la tejgheaua ei din piață amintindu-ne cu drag de ruda de la țară! Sau cu florăreasa cu dinți sclipitori și cu privirea oacheșă ce ne întinde buchete de flori de oferit celor văzuți și nevăzuți! Oameni ce fac parte din viața noastră!

La birou mergem pentru a face distincția între zona de odihnă /relaxare și zona unde trebuie să fim concentrați la creația noastră profesională. Nu este bine pentru organismul nostru și pentru psihic deopotrivă, să nu avem o graniță între locul de concentrare pentru treaba profesională și locul de repaus. Suntem mult mai productivi la birou și mult mai simpatici acasă dacă cele două locații sunt separate. Ne separăm astfel comportamentul și amplificăm eficacitatea.

On line trebuie să fie doar o componentă a vieții în nici un caz toată viața noastră. Pentru a rămâne umani trebuie să nu uităm să umblăm, să cochetăm, să zâmbim către oameni nu către ecrane, să ne strângem de mână, să ne mângâiem, să dansăm unii lângă alții, să mâncăm împreună, să ne încrucișăm câmpurile energetice, să trăim alăturați și să interacționăm nu doar cu cei din cercul restrâns al familiei (familie pe care ne-o facem, până la urmă, tot prin întâlniri și interacțiuni!).

Pentru că de asta suntem singurele ființe inteligente de pe această planetă ce știu să vorbească. Să comunicăm, să interacționăm, să plângem dar mai ales să râdem.

Și neapărat împreună!