Munca de drag

Omul muncește aproape tot timpul.

Secretul unei bune dispoziții este ca el să muncească cu satisfacție și cu drag.

Când stăm acasă, în majoritatea timpului muncim. Ba facem ordine în casă, în curte, printre haine, printre cărți, printre gânduri(!) sau reparăm diverse sau facem mâncare de voie/de nevoie după care spălăm un morman de vase sau ne îngrijim corporal tunzându-ne, vopsindu-ne, manichiurindu-ne, pedichiurindu-ne etc.

O mică perioadă din timp ne relaxăm, adică fie dormim la amiază (în afară de noapte când dormim toți sau aproape toți), citim, savurăm un film sau clevetim pur și simplu. Adică nu muncim.

Și totuși când stăm acasă spunem că nu suntem la muncă. Adică munca de acasă este un fel de divertisment.

În afara casei muncim pe bani, ne alegem o meserie care ne place mai mult sau mai puțin (asta conștientizăm pe parcurs) și-i dăm bice. Când muncim ce nu ne place sau unde nu ne place, munca este o povară și atunci avem o problemă. Trebuie să ieșim din această situație luând măsuri, schimbând locul de muncă sau chiar meseria în așa fel încât să facem din munca pentru bani o preocupare plăcută iar mersul la servici să nu fie un chin.

Medicul japonez Shigeaki Hinohara a afirmat că unul dintre secretele lognevității sale (a trăit 105 ani ) a fost faptul că după 65 de ani a lucrat ca voluntar, adică nu s-a oprit din muncit. Faptul că te simți util și poti să împărtășești știința sau cunostințele acumulate în decursul vieții, unei comunități ce se arată dornică să le folosească, îți menține tonusul ridicat și încetinește îmbătrânirea. Dincolo de uzura firească a corpului omenesc datorate trecerii timpului, inutilitatea și marginalizarea duce la o stare psihică ce accelerează îmbătrânirea. După ce ai acumulat suficient cât să ai un trai decent (și limita acumulării este într-adevăr diferită, dar tot acest medic japonez longeviv și înțelept ne spune să uităm de obsesia de a acumula lucruri materiale), activitatea într-o comunitate nu ar trebui să fie condiționată doar de cantitatea banilor câștigați indiferent de vârsta pe care o avem.

La japonezi, munca are un înțeles diferit față de restul lumii. Ei fac din muncă un cult, locurile de muncă se lasă uneori moștenire, dormitul cu capul pe birou pentru a-ți reface forțele este apreciată, cum de altfel adormirea pe stradă în drum spre casă nu este neobișnuită. Există și un cuvânt ce definește moartea din cauza muncii: ‘karoshi’. După cel de-al doilea război mondial, dorind să reconstruiască țara, orele suplimentare au fost încurajate. Și nu s-au mai oprit! Asta se vede în nivelul economic pe care-l au și la care ne uităm cu jind. Nu la fel ne uităm și la munca pe care o fac. Ba din contră!

Americanii, modelul nostru de democrație și idealul unora, au 15 zile concediu de odihnă pe an iar concediile medicale trebuiesc aprobate. Sud coreenii au 10 zile de concediu pe an. Muncă frate! Alt nivel!

Europenii au de două ori mai mult concediu decât nord americanii sau asiaticii.

Roboței fără umor, boemi gălăgioși și simpatici ori niște plictisiti incurabili, dragii de noi europenii abia așteptăm să reîncepem munca după o lâncezeală de 2 luni (șomaj tehnic în perioada CODID-ului) dar cu o binemeritată zi liberă! 1 iunie – ziua copilului – zi declarată nelucrătoare.

Ce ar fi dacă fiecare om ar fi un mic SeReLe? El poate alege să se odihnească o viață și nu ne supărăm. Adică SeReLe fără activitate.

În cazul în care are activitate, poate sta cât dorește, de toți sfinții, de toate sărbătorile naționale, de toate sărbătoririle de copii, mame, tați, câini și pisici etc. dar pe venituri nule în perioada de repaus. Să-și plătească asigurările și să-și gestioneze fondul de pensii. El personal. Cine nu știe/nu poate/nu vrea, nu există!

Cred că asta este adevărata gândire liberă și naturală. Poate prea naturală și prea liberă! Nu mai suntem în stare să ne avem singuri de grijă. Pentru că ne-am îndepărtat prea mult de natural!

1 Comment

Join the discussion and tell us your opinion.

O Nreply
05/06/2020 at 14:43

Interesant,pertinent,indraznet si….frumos sielocvent ilustrat imaginistic. FELICITARI !

Leave a reply