Bilanț 2020.

Am început anul acesta cu pieptul în față, făloși că suntem departe de un virus ce în decembrie 2019 zăpăcea China. Așa le trebuie, prea le mergea bine, cârteau mulți. Ne-am suflecat mânecile și dăi , să-nceapă anul ! Acu’ facem noi bani, fără chinezi!

Nu bine ne-am opintit că februarie aducea primele cazuri de îmbolnăviri în Europa iar martie ne anunța cazuri de boală în țara noastră.

Sfârșitul lui martie ne găsește cu stare de urgență și firme închise sau cum ar zice dușmanii Vioricăi, lockdown. Sau prietenii? Nu mai știu! Și nici ei!

Stupoare, așa ceva nu am mai trăit! Ce ne facem? Toată lumea începe să alerge în toate direcțiile de teamă să n-o ajungă sfârșitul fizic, psihic sau material. Notificări, adrese, anunțuri, teste, un amalgam de hârtii trimise si primite.

În scurt timp unii se pliază pe situație și produc sau importă măști , dezinfectanți, dispensere, mănuși, salopete, termometre, pulsoximetre și alte …metre să ne păzească de dușmanul invizibil. Pentru moment nu mai existau decât farmacii și curieri.

Încet lumea se reașează și timid se reinventează. Dar majoritatea sunt trântiți la pământ. Se închid afaceri și așa rămân.

Paradoxal este anul în care unii dintre cei care nu obișnuiau să facă economii s-au trezit că adună bani, puțin câte puțin. Cum? Prin necheltuirea lor. Nu le-au mai trebuit: pantofi și haine noi de impresionat colegul de birou, ruj că nu se vede de sub mască, excursii de drag sau să moară de necaz cumnata, cadouri pentru nunți/botezuri/zile de naștere că nu s-au mai ținut. Unde mai pui că pensiile au crescut iar drăguții noștri seniori au pus un umăr în plus la cheltuielile gospodăriilor. Și mulți s-au trezit că în contul personal s-au adunat mai mulți bani decât în vremuri normale. Degeaba, nu asta le lipsea, constatau cei mai mulți. În zadar ai bani dacă nu ai cum și cu cine să-i consumi!

Politicienii în schimb și-au trăit în continuare filmul lor surd și absurd.

Decembrie ne-a adus un nou guvern născut după multe negocieri pentru ciolan. Nu ne rămane decât speranța să nu fie mai rău! Doar să nu se canibalizeze ca și Convenția Democrată (dacă-și mai amintește cineva de ei!).

Eu?

Am început anul cu entuziasm, am fost șocată de stopul economic și social, am plâns, am râs, am câștigat bani, am pierdut bani, m-am lămurit de oameni de bine și de mai puțin bine, am fabricat produse de pandemie, am făcut Covid, m-am vindecat de Covid , am iubit, am urât, am votat, am dezbătut, am sperat, am tânjit , am trăit așa cum am știut!

Este anul în care am început să aștern gânduri în acest spațiu virtual numit blog. Un proiect ce-l coceam demult. Am constatat că mulți dintre cititori simt ca mine. Mi-a venit inima la loc, nu sunt singură. Aveam impresia că doar eu merg uneori în direcție opusă turmei.

Și iată a venit și sfârșitul lui douăzeci douăzeci.

Ca un făcut, o nație întreagă a râs de greșeala Vioricăi. Că nu e douăzeci douăzeci că e douămiidouăzeci. Doar că așa de mult a pătruns engleza în vocabularul nostru prin utilizarea excesivă a calculatorului și a altor gadgeturi că începem să avem o noua limbă , romângleza. Americanul twenty twenty spus la repezeala de zeii de peste ocean s-a transformat mot a mot în douăzeci douăzeci.

Până la urmă a râs anul de noi!

În mod natural, în anii î.e.c ( înaintea erei covidului) în drumurile mele din decembrie îmi ieșeau în cale locuri în aer liber cu brăduți de vânzare și , cum sunt un om cu socoteli făcute din timp, îmi cumpăram devreme minunatul simbol al sărbătorilor de iarnă. Și astfel după data de 20 a ultimei luni când lumea își amintea de brad, eu eram cu el în curte gata de băgat în sufragerie.

Anul acesta am ratat cumpărarea bradului cu cetina tot verde, vorba colindului, an atipic și din acest motiv. Vânzătorii din aer liber nu s-au ivit în calea mea. Și pentru a fi în ton cu tot anul, nu am făcut eforturi să-l iau pe ultima sută de metri.

Am așezat toate podoabele ce așteaptă cuminți un an în cutiile din debara, prin toate locurile consacrate: pervaze, etajere, mese, balcoane, curte.

Iar în seara de ajun, când în anii obișnuiți îmi puneam colinzi și împodobeam bradul, am pus aceleași colinzi ca de fiecare dată, invariabil Hrușcă, și am contemplat lipsa bradului din locul obișnuit. Era doar în imaginație așa cum au rămas multe din planurile creionate la început de ianuarie. Dar pentru că divinul m-a vegheat, am adăugat un volum în plus colinzilor iar bradul a fost reprezentat de o copie din sârma și LEDuri. Totul asortat la acest an sec și zbuciumat.

Am păstrat obiceiul de a deschide ușa tuturor colindătorilor și urătorilor. Că nici ei n-au dus-o bine!

Privesc cu sete de liniște spre 2021!

An nou te rog adu-ne înapoi viața banală pe care am avut-o. Cu bucurii și dureri trăite într-un colectiv de oameni fără măști!

Aho, aho copii și frați

Stați puțin și nu uitați

Să zâmbiți și să sperați!

La mulți ani!