Obiecte “inteligente”
La fiecare pas auzi: telefon inteligent, ușă inteligentă, mașină inteligentă, oală inteligentă, matură inteligentă, etc.
Definiția din Wikipedia a inteligenței este: ”…facultatea de a descoperi proprietățile obiectelor și fenomenelor înconjurătoare, cât și a relațiilor dintre acestea, dublată de posibilitatea de a rezolva probleme noi…”.
Hm…
Toate obiectele așa numite inteligente, sunt de fapt banalele obiecte străbune însoțite de un procesor ce transmite efectuarea anumitor acțiuni prin programe informatice. Toate aceste programe sunt create de om iar aceste obiecte execută papagalicește niște comenzi date de aceste programe. Adică sunt niște executanți perfecți care nu comentează.
Dar asta se numește inteligență?
Robotul ce aspiră singur suprafețe, uau ce mătură inteligentă!
Doar că ea nu vede praful și nu pornește decât atunci când omul apasă pe butonul ei. Da, ar zice unii, dar poate avea senzor de praf și s-ar putea porni singură. Dar cu senzor de praf ar putea să se pornească în toiul nopții, că tot n-are somn! Sau preprogramată ea s-ar putea porni când în sufragerie poate fi o întâlnire selectă de prieteni ce s-ar vedea alungați de gospodina exigentă! Și așa mătura inteligentă s-ar descalifica !
Și multe alte exemple!
Calitatea uriașă a procesoarelor este înmagazinarea a miliarde de informații și date precum și capacitatea de a alege cu o rapiditate uluitoare răspunsul corect. Dar pentru asta tot noi oamenii i-am înscris bagajul de cunoștinte pe care-l stochează. Și tot noi i-am înscris rezultatul la care trebuie să ajungă. Ceea ce are el și noi nu avem este rapiditatea fantastică cu care alege răspunsul corect. Dar aceste procesoare nu vor inova niciodată nimic! Poate alăturând miliardele de informații vor scoate o variantă la care omul încă nu s-a gândit pentru că nu a avut suma tuturor cercetărilor, dar și în acest caz tot omul este cel care va extrage esența rezultatului și va decide folosirea lui.
Se preconizează că în viitorul nu prea îndepărtat anumite profesii vor fi înlocuite datorită automatismul exercitării acestora. Asta ar putea să ne dea de gândit, înseamnă că unele meserii se fac mult prea automat fără a cântării subiectivismul situației!
Ce rost are să mai consulți un medic dacă poți accesa o bază de date ce-ți poate stabili diagnosticul pe baza analizelor tale? Ce rost are să întrebi un avocat dacă un procesor poate să-ți dea soluția precisă pe baza milioanelor de situații asemănătoare? De ce să asculți un profesor la clasă dacă calculatorul te poate învăța câte-n lună și-n stele?
Păi pentru că dincolo de toate situațiile de rezolvat există un ceva ce nu are formă, numit spirit /simțământ/stare sufletească ce însoțeste fiecare persoană în meseria lui de medic/ avocat /profesor, etc. pe de o parte și bolnav/pârât /elev, etc. de cealaltă parte. Și acest ceva face ca fiecare speță să fie unică. Pacientul și pârâtul are și sufletul bolnav iar profesorul are un spirit ce-l transmite împreună cu învățăturile predate. Iar acest ceva imaterial nu poate fi înțeles și prelucrat de procesorul de metal.
Nu vei putea privi un robot actor pentru că expresivitatea oamenilor de pe scenă este unică, nu vei putea fi surprins de un stil de pictură sau sculptură făcut de un robot pentru că amprenta unui pictor sau sculptor este singulară prin sentimentul ascuns în lucrare, nu vei putea vibra la o poezie decât dacă ea este așternută cu emoție.
Ce este emoția?
Este ceva nu va avea niciodată corespondent informatic.
Cred că doar omul poate fi cu adevărat inteligent!
Inteligența fără emoție și spirit nu poartă un nume!
Dar oare mai este nevoie de emoție?