3 Mazureci de sânge și eu
M-am tot gândit ce aș putea să vă spun la un an de la aruncarea în virtual a gândurilor mele sub forma acestui blog?
Și tot ce mi-a venit în minte a fost să vă povestesc despre familia mea restrânsă. Adică aproape tot din ce contează pentru mine!
Mi-am întâlnit perechea în facultate.

Băiat frumos, l-am remarcat imediat dintr-o mulțime de studenți. Și pentru că nu era doar frumos, între noi s-au legat vorbe. Au urmat sentimente mici, apoi mari, adânci, trainice, adevărate, care au culminat cu căsătoria. Formam un întreg cu două jumătăți la care zimțișorii se îmbucau aproape perfect. S-a dovedit că acești zimțișori nu s-au tocit prea mult în timp, iar spațiile goale dintre ei s-au umplut cu râsete, preocupări comune, contraziceri, plăceri, dispute, eforturi și aspirații asemănătoare.
Într-un natural firesc a apărut prima noastră fată, Anda, care, atunci când am văzut-o prima oară într-un pătuț al maternității, mi-a creat un sentiment de ireal, nu mi-a venit să cred că e adevărată. A fost cel mai puternic sentiment de uimire pe care l-am trăit vreodată. Chiar este a mea? După o vreme nu prea lungă, mi-am întregit sentimentul matern cu cel de-al doilea copil, Cora mea, dăruind Andei o soră ce să-i umple copilăria de jocuri și viața de iubire de soră.
Eram o mamă tânără, mândră că am fost capabilă de împlinirea minunii de a da viață.
Si iată-ne patru.
Întotdeauna între noi a fost mai presus de orice, o relație de prietenie. Ne respectam momentele de odihnă, de studiu, de distracție, de dispoziție bună sau mai puțin bună, indiferent dacă acestea veneau de pe poziție de părinte sau de copil. Exista în casa noastră o egalitate de drepturi și obligații, păstrând puterința fiecăruia.
Timpul a trecut peste noi, suntem patru adulți ce-și împărtășesc bucuriile și suferințele, ce se sprijină reciproc și își caută compania într-un mod firesc.
Anda, o inimă mare, are grijă să fim toți atunci când ne ajung din urmă evenimente de sărbătorit. Organizată, este atentă ca fiecare să primească un cadou frumos; realistă, ne reașează de multe ori cu picioarele pe pământ.

Cora un munte de emoție și sensibilitate, cochetă, activă și mereu alături cu un zâmbet luminos și o vorbă potrivită, un balsam al sufletului .

Iar peste noi, toate femininele, ca un înveliș discret, Voicu, masculinul ce ne ocrotește.
Întotdeauna suntem acolo unde fiecare-l așteaptă pe celălalt.
Am reușit printr-un comportament natural în firescul meu alături de cel al partenerului, să dăm mulțimii o familie. Asta.

Am zămislit două ființe de care sunt mulțumită. Dacă eram Demiurg și puteam să le plămădesc, le făceam exact așa cum sunt acum: două ființe sincere, inimoase, păsătoare, independente, luptătoare și echilibrate. Fiecare într-un stil propriu.
Curând, amândouă își vor construi propria familie restrânsă în care noi, cei dintâi, vom fi doar o poveste. Frumoasă.

3 Comments
Join the discussion and tell us your opinion.
Sunteti atat de frumosi, atat de tonici, atat de….ardeleni si, sunt norocoasa sa cunosc cele dou parti care au format intregul !
Love
Frumoasa declarație de dragoste…de viața!Sa ai parte de armonie și nelimitata iubire,alături de dragii tai!
Faini sunteti …. si ma bucur ca internetul asta ne tine legati, pentru a ne bucura unii pentru altii !!!