Șoșoace

De când oamenii trăiau organizați în cete și triburi și-au dat seama că între ei există diferențe de putință, de nevoi și de dorințe individuale și au început să exploateze slăbiciuni și să profite de superiorități. Astfel s-au născut disputele și contrazicerile. Pentru că problemele trebuiau rezolvate, s-au gândit că cei mai în măsură să dea sfaturi și să ia cele mai înțelepte hotărâri pentru găsirea dreptății sunt cei ce au trăit experiențe. Ca urmare s-a format Sfatul Bătrânilor, o adunare de înțelepti ce dădea soluții problemelor apărute. Acei oameni dintâi considerau în mod natural că înțelepciunile căpătate prin experiențele trăite sunt cele mai temeinice.
Deși au trecut mii de ani, cred că această abordare naturală este cea mai echilibrată.
Timpul s-a depănat și situațiile apărute în viața comunităților s-au diversificat atât de mult încât Bătrânii din Sfat s-au văzut depășiți de situație. Au început a curge legile inventate de oameni, a fi peticite de ordonanțe, completări și hotărâri și astfel s-au adunat atât de multe încât numai un computer mai poate da referințe exacte cu privire la ce ai voie să faci și ce nu.
De cum ai apăsat clanța ușii de la intrare, ai început a încălca legi sau regulamente : zgomotul produs de trântirea ușii deranjează vecinul ; mașina în care te urci e prea murdară și nu se vede bine numărul ori cauciucurile nu au zimții suficient de proeminenți; restul de 5 bani pe care-l lași vânzătoarei de la magazinul de pâine este venit neimpozat; ai trecut grăbit strada la 5 metri de zebră deși pe strada aceea trece rar câte o mașină; cadoul de 8 martie oferit medicului de familie în semn de recunoștință, sub forma de prăjitură făcută acasă, nu are certificat de calitate și declarație de confomitate; gândurile ți-au zburat departe în timpul serviciului și preț de 5 minute ai fost plătit fără să produci pentru firmă, etc.- o avalanșă de încălcări a legilor, ordonanțelor, hotărârilor și regulamentelor. Suntem atât de expuși în a greși în actualul context de viață încât din momentul în care am văzut lumina zilei deja am făcut o greșeală : ori am țipat prea tare ori nu am scos nici un sunet!
Îmi amintesc de o întâmplare : în urma spargerii locuinței, părinților mei li s-a furat un telefon mobil cu abonament atașat facturii de TV cablu. Poliție, amprente, forfotă! Totul în zadar, hoțul nicăieri! După un timp reziliez contractul de cablu și pe ultima factura, hopa, convorbiri de pe telefonul mobil furat. Bingo, am prins hoțul! Iute, adresă la poliție cu atașarea convorbirilor făcute de hoț. După îndelungi căutări a dosarului furtului în registre scrise de mână (!?) mi se dă răspunsul: nu se mai poate face nimic, fapta s-a prescris, au trecut peste 10 ani. Bine, dar hoțul este tot hoț, el vorbește acum la telefon și este gata de prins! „Legea e lege! Absurd dar adevărat!” – mi-a răspuns amabil un domn pus în slujba apărării oamenilor cinstiți și a hoților deopotrivă, se vede! Am rămas năucă!
Păi cum să n-aibă dreptate doamna Șoșoacă? Ea știe foarte bine ce lege să invoce pentru a-și justifica eventualul proces ce-l poate deschide în orice situație. Sigur există o lege ce s-a încălcat! Dar la fel de sigur există o altă lege care vine s-o contrazică pe prima. Și astfel se naște o a treia lege care prevede situații ce nu se găsesc în primele două.
Ne-am încâlcit în ghemul legilor și regulilor care au avut ca prim scop protejarea noastră. Am devenit victimele propriilor regulamente protectoare! Un păienjeniș în care dacă intri nu e sigur că mai ieși întreg la minte!
Iar cineva stă la cotitură să-ți arate amenințător degetul a pedeapsă, în cazul în care îți bagi nasul unde nu-i oala ta.
Trăiți după cele 10 porunci! Este cel mai sigur mod de a exista civilizat și de a nu intra în caruselul legilor, al avocaților și al judecătorilor.
Și nu uitați că la un moment dat chiar și viața se prescrie!

1 Comment
Join the discussion and tell us your opinion.
EXCELE!!NTA