Meghan și coroana

Toată planeta s-a bucurat când osul domensc britanic s-a alăturat prin căsătorie vulgului american care, în plus, avea și din sângele negrilor aduși să servească stăpânirea albă din America.

Meghan și prințul Harry.

Iată încă un semn de recunoaștere a egalității semințiilor!

Dacă ne uităm adânc în istorie aflăm că ocuparea scaunului regal se făcea cu lupte ascunse sau pe față, comploturi, otrăviri, decapitări și tot felul de alte evenimente care-i dădea învingători pe unii și pierzători pe alții. Uneori învingea dreptatea, alteori viclenia, dar un lucru e sigur: sângele albastru al fețelor nobile are la origini culoarea roșie. El s-a albăstrit pe măsură ce clanuri și neamuri au știut să servească cât mai loial, interese. De la interese de grup restrâns până la interese de grupuri mari: națiuni, popoare, țări.

Suntem într-un moment al istoriei în care familiile regale sunt una dintre alternativele de conducere ce păstrează echilibrul necesar și foarte binevenit în părți ale globului. Un fel de zei pământeni pe care oamenii de rând îi iau ca modele de comportament, ținută, apariție. Într-un cuvânt modele de viață. Din acest motiv ei trebuie să fie foarte atenți la tot ce fac, nu prea au voie să greșească. Este prețul plătit pentru poziția privilegiată de oameni lipsiți de grijile cotidiene. Cei ce se nasc în familiile ce moștenesc tronul prin tradiție, primesc o educație în acest sens și se comportă așa în mod natural.

Uneori, în familiile lor își face loc câte un personaj venit de dincolo de gardul cu emblemă aurită.

Ca în basme, aproape fiecare visează la prințul sau prințesa din poveste lângă care să-și trăiască viața. În momentul în care visul devine realitate și ajung în atmosfera încărcată de diamante, farfurii și tacâmuri de argint cu loc fix pe masă, gesturi controlate, acțiuni obligatorii, momente de tandrețe surprinse de angajații ce mișună pe coridoarele palatelor, se simt copleșiți și depresia pune stăpânire pe gândurile lor. Constată că a fi prinț/prințesă nu este o “meserie” ușoară și nu și-o mai doresc. Și deoarece sunt doar lipiți de fețele regale, încearcă să se dezlipească luând cu ei, dacă reușesc, partenerul regal corespunzător. Cutremurul se simte nu doar în cercul restrâns al familiei ci și la nivelul națiunilor supuse coroanei. Se spulberă mitul perfecțiunii zeilor. Un lucru deloc binevenit pentru rolul actual al regalilor și pentru o mare majoritate a supușilor.

Dacă Meghan, pe care personal o plac foarte mult, și-a asumat rolul de soție de prinț, trebuia să servească tot tacâmul ce însoțește această poziție. Ea iubește omul Harry dar s-a căsătorit cu instituția numită prințul Harry. Sunt obligații ce trebuie respectate pentru milioanele de oameni ce au ca șef suprem regina/regele și casa regală. Este un contract invizibil cu multe drepturi dar cu, cel puțin, la fel de multe obligații. Nerespectarea lor repetată poate produce schimbări profunde și, poate, nebinevenite.

Prin extrapolare, în viața oamenilor de rând se întâmplă lucruri asemănătoare. Personaje fascinate de anumite familii și viața pe care acestea o duc, li se alătură prin căsătoria cu omul drag din interior. Odată intrați sunt prinși în vârtejul obiceiurilor și comportamentului perechii alese, ce poartă amprenta familiei din care aceasta provine. Constată că li se potrivește ca o mănușă sau dimpotrivă, ceea ce i-a fascinat la început devine pentru ei chinuitor și nedorit. Încep să se foiască , să dea din colț în colț. După un timp mai lung sau mai scurt se desprind și ies precum un ghimpe din piele, printr-un comportament civilizat sau mitocănesc, fiecare după bagajul propriului caracter și al educației.

Deși îndrăgosteala nu are de-a face cu logica, vigilența rațională și nepartinică a celor apropiați ar trebui să ocupe un loc de seamă în alegerea partenerilor, atât la capetele încoronate cât și la cele neîncoronate.

S-ar evita astfel dezamăgirile personale, de grup mic, de grup mare, de națiuni, pe întreaga planetă!

Iar galaxia ar călători mai liniștită!

1 Comment

Join the discussion and tell us your opinion.

Anghel Lucia Marilenareply
11/01/2023 at 00:00

Felicitari!

Leave a reply