Moaștele (și) la români

Un motiv de dispreț față de creștinii practicanți români este închinarea la moaște.

„Sunt bunicuțe depășite de timp și persoane neinformate!” își spun în traducere civilizată cei ce stau pe margine și-i privesc.

„Se prosternează la niște relicve care nici măcar nu sunt ceea ce se spune c-ar fi! ” mai adaugă observatorii cu aer de atotcunoscători.

Omul, prin spiritul ce-l are, acel ceva imaterial si neobservabil care-l face să fie unic, este foarte influențat de stare. O dispoziție bună sau nu, un chef bun sau nu, sunt stări de spirit ce pot fi influențate de gândurile ce-i trec prin creier.

Aceste moaște la care se închină poporimea sunt creatoare de stări de spirit. Persoanele ce ating acele obiecte, prin puterea gândului bun și încrezător, vor avea o stare de spirit pozitivă ce va influența chimia internă a organismului. Gândind că au atins obiectele despre care cred că sunt sfinte sau au puteri magice, un lanț de reacții chimice reale se vor produce în interiorul corpului lor rezultând o stare fizică și psihică de bine cu un beneficiu indiscutabil asupra organismului. Efortul de a sta ore în șir la coadă, în frig, nemâncați, nedormiți face parte din sacrificiul depus și va contribui și mai mult la starea de spirit pozitivă pe care o vor dobândi. Moaștele sunt de fapt amuletele pe care poporenii nu le pot avea la purtător, dar le pot atinge într-un anumit moment. Nu are nici o importanță că sunt ceea ce se spune că sunt sau nu. Ele sunt un simbol. Este puterea credinței care face minuni. S-a constatat științific.

Când eram studentă și mergeam la examene, aveam obiecte care credeam că-mi poartă noroc. O pereche de pantaloni, un stilou sau o bluză pe care le-am avut la un examen cu mare succes, erau amuletele mele din acea sesiune. Nu mergeam fără să le am asupra mea la toate examenele momentului respectiv. Nu mi se înmulțeau cunoștintele acumulate dar încrederea pe care o căpătam îmi dădea o stare de liniște și astfel reușeam să mă concentrez și să-mi aduc aminte ce am învățat pentru examenul respectiv. Eram cu „moaștele” la purtător.

În bazilica Sfântul Petru din Vatican există o statuie din bronz a Sfântului Petru care are un picior aproape tocit de milioanele de credincioși ce l-au atins din superstiție. Cu siguranță nu erau toți români!

A avea o credință și a-ți face un obicei în a duce mai departe cutume strămoșești de atingere a obiectelor încărcate de povești sfinte ori alte povești sau de a face anumite acțiuni pentru a-ți crea o stare de spirit pozitivă, este în firea tuturor oamenilor fără diferențe de cultură sau nație.

La noi obiectele de atins se numesc moaște.

La alții nu se numesc, dar există.