Bilanț 2021
Se sfârșește un an în care am continuat să ne luăm la trântă cu virusul dodoloț.
Am început zdruncinați, cu îndrăzneala de a spera.
Toți ne-am agățat cu încredere de câte un fir : unii au trecut cu bine de boală, unii au scăpat fără s-o facă, unii s-au înscris în tot felul de programe de ajutor, unii au adunat bani necheltuiți pe evenimente monedofage, etc.
Având experiența lui douăzecidouăzeci așteptările erau mici. Poate și din acest motiv tot ce ne-a ieșit bine în douăzecișiunu nu putea fi decât UAU.
Roțile ruginite au început să se miște. E drept, se auzea un scârțâit dar……. totuși se învârte! Ca și Pământul în jurul Soarelui.
Eu?

Anul a început domol, obișnuit perioadei de început. La scurt timp, două întâmplări personale m-au zdrucinat. Ambele cu conotații negative și pozitive în același timp . Pentru că orice încercare a vieții poate fi privită în ambele sensuri. Cu atât mai mult cele ce și-au făcut loc în viața mea.
Mi-am scuturat hainele de colb, m-am reașezat pe traiectorie și am reînceput să țes. Și personal și profesional.
Deoarece chinezii ne-au scurtat lanțul de la ușă, producătorii români au început să fie căutați. Și nu doar de consumatorii din țară ci și de cei din exterior.
“Site-ul dumneavostră este doar în limba română. Nu-l înțeleg!” zicea la telefon un posibil client extern.
“A venit timpul să învățați limba română” a venit răspunsul meu instantaneu, mai repede decât aș fi vrut.
Noroc că neamțul avea simțul umorului. RÁRA ÁVIS! Uneori adevărul se spune în glumă, știu eu.
Cu multă muncă, răbdare și dăruire am condus corabia spre ape mai line, deși marea este încă departe. Dar marea nu se află în raza vizuală a binoclului meu. Este marea Mare dar este finită! Ca orice lucru material!
Și uitea așa, încet dar sigur țesătura începută la nașterea anului a prins contur. Acum puloverul este gata. Are mânecile scurte dar ține de cald.
Viața își deapănă mai departe ghemul, pe ici pe colo cu firișoare ce sclipesc.
Sunt fericită, iubesc, vibrez, exist. Așa cum știu eu.
La mulți ani 2022!
