Egipt: nu ai, nu dai, nu iei !

Când spui Egipt îți vin în minte: piramide, faraoni, fast!

De la luxul faraonic pe care ni-l putem doar imagina având vestigiile drept martori, la colbul drumurilor străbătut de oameni desculți cu burțile goale de foame.

O țară a extremelor!

Resort-uri de stele multe își cască porțile către turiștii însetați de răsfăț.

Iarbă tunsă regulamentar, palmieri înșirati cuminți pe alei, tufișuri cu flori colorate, multe piscine cu apă curată ca lacrima, clădiri cu holuri în care parfumul ambiental te face să crezi că și tu miroși la fel de bine, camere și balustrade lustruite. Restaurantele abundă de feluri de mâncare de îți lasă gura apă, dulciuri savuroase, fructe pregătite doar să le înghiți, băuturi de toate soiurile.

Și-n întreg spațiul, de la celălalt pol al existenței, mișună continuu fără limită de oră și spațiu, băieți ce scutură, lustruiesc, șterg, tund, curăță, plivesc, repară, într-un iureș amețitor.

Te salută de câte ori treci pe lângă ei, cu un zâmbet larg și dorință de a fi băgați în seamă: „Hello!” Este una din puținele lor distracții.

Doar băieți, „fetele și femeile sunt regine”, îmi spune unul dintre ei, „ele stau acasă și îngrijesc locuința și familia. Și cheltuie banii ce-i câștigăm noi!”.

Noi știm altfel, că ele nu au voie să lucreze și asta nu le face bine .

Cine știe cum e de fapt? Sau cui îi pasă?

Unul dintre ei ne servește ziua pe plajă și seara la cină. Pare tras cu cheia.

-De unde atâta energie? îl întreb.

-E greu, foarte greu!

-Ești fericit?

-Da. Iau viața așa cum e, oricum nu am ce schimba! Zice.

Și-și continuă caruselul zilelor de trudă.

O lume simplă, primitivă cum ne place nouă s-o numim, dar cred că mult mai aproape de natural. Cei ce stau, trăiesc de pe o zi pe alta, responsabili de propria lor lene și sărăcie. Neproducând nimic nu sunt nevoiți să plătească dări către alții. Astfel, cei de la stat nu au de unde să-și ia mai mult de 100-150 dolari/lună. Un echilibru.

Nu ai, nu dai, nu iei!

M-a frapat liniștea cu care-și accepta soarta. Nu sunt zbuciumați, sunt zâmbitori, resemnați și împăcați.

Mă cuprinde o pace de dincolo de lume.

Stau în aeroport pentru a mă întoarce acasă. Am o tristețe în suflet. Cât de strâmbă e lumea toată!

“Pe pământ avem de toate
Și mai bune și mai rele,
Bune, rele,
Și-nchisori și libertate
Și-am putea și nu se poate
Și ruină și cetate
Genii mari și frunți tembele,
Vânt ce stă si vânt ce bate
Și martiri dar și lichele,
Nedreptate și dreptate
Și-a putea și nu se poate
Și noroi și stele. “

Păunescu– tot EL

Nedreptate și dreptate, Nedreptate și dreptate, Nedreptate și dreptate!!

Si-am putea si nu se poate, Si-am putea si nu se poate, Si-am putea si nu se poate!!

Opriti Planeta, vreau să cobor!