Ceaușescu. Nicolae.

Un nume cu rezonanță, mai ales în fiecare lună decembrie.

M-am născut în anul în care Ceaușescu prelua puterea la conducerea României. Ca atare nu am nici cea mai măruntă experiență de trai sau suflu sub alt regim decât : cel comunist sub Ceaușescu și cel democratic de acum.

Am fost copil /elev și tânără/studentă în perioada comunistă. În anul cu pricina, 1989, abia absolveam facultatea.

În perioada copilăriei și a liceului nu pot spune că am avut vreo percepție de ceea ce se petrecea în jurul meu din punct de vedere politic.

Ca orice copil mă jucam, uneori improvizând jucării – la bunici îmi amintesc văcuțele făcute din dovleci – sau cu copiii din vecini, jocuri cu mingea, oină, țurcă, etc. Ne jucam toți de-a valma fără granițe de origini sau avere.

În școală aveam un singur gând: să învăț. Îmi plăcea și aveam un scop: să fac o facultate. Era nivelul maxim pe care-l puteai atinge într-un trai obișnuit.

În școala primară, gimnazială și liceală nu am perceput vreun privilegiu flagrant constând în note date pe nedrept. Dacă învățai aveai reușite aproape sigur. Cine avea minte și punea „osul” la treabă avea șansa unui viitor respectabil.

În studenția din Cluj am simțit pentru prima oară lipsa alimentelor. Mai acut spre final, prin anii ’87-’89 . Dar cum mâncarea nu era pe primul loc pentru mine nu mă deranja prea tare. Interacțiunea cu colegii, micile distracții erau mult mai importante decât stomacul plin. Găseam în Alimentara – lanțul de magazine cu alimente din acea vreme- doar creveți, conserve de pește (din ce în ce mai rar) și vinuri spumante Zarea. Deoarece totul era cu o măsură clar stabilită, multe trăiri erau mai dulci „ pe furate”: petrecerile prelungite, întâlnirile fetelor cu băieții în căminele de băieți și invers, etc. Studiul și școala aveau locuri importante în viața de student pentru că nu puteai trece examenele dacă nu învățai. Și asta se întâmpla 6 zile pe săptămână timp de 5 ani- în cazul ingineriei.

Îmi amintesc cum erau alegerile politice, pentru că deși știam cine va fi ales cu unanimitate de voturi, totuși votam. În ziua votului, duminica, era obligatoriu să ne trezim la ora 6 dimineața, uneori nu ne mai culcam în noaptea de dinainte, pentru ca toți să votăm până la orele 8 dimineața. Cu entuziasm patriotic! Desigur bombăneam!

În anul doi de facultate, având în primii doi ani majoritatea examenelor din matematici și pentru că am obținut note de 10 si câte un 9 rătăcit, am fost chemată să mă înscriu în partidul comunist. Nu am fost întrebată dacă vreau sau nu. Oricum era un eveniment rezervat studenților buni și foarte buni. Poate au fost și studenți care au cerut în mod special să intre în partidul comunist fără rezultate deosebite la învățătură, o făceau pentru o poziție mai bună între semeni. Poate au fost și studenți care au refuzat să intre în partidul comunist. Eu nu m-am gândit să refuz.

Nu am simțit în nici un fel aparteneța la partidul comunist înafară de sedințele de partid la care participam obligatoriu și la care întâlneam profesorii noștri de la cursuri. Iar asta era un privilegiu.
Cum revoluția m-a prins cu doar două luni trăite ca inginer stagiar (la început de activitate) într-un centru de calcul, și pentru că partidul comunist a fost dinamitat, nu am apucat gustul membrului de partid comunist trăit de oamenii muncii.

Ca atare pentru mine Nicolae Ceaușescu a fost un personaj aflat departe, perceput doar ca un tablou pe un perete.

Totuși în decembrie 1989 în momentul în care Ceaușescu a fost înlăturat am simțit un suflu nou plin de speranță. M-am bucurat pentru un nou început.

De atunci în fiecare decembrie revăd scenele lui ’89 cu Ceaușeștii, cu morții, cu revoluționarii, etc.

Uitându-mă în urmă, citind mult despre evenimentele de atunci și simțind pe pielea omului matur ce s-a trăit din 1989 încoace, sunt din ce în ce mai convinsă că:

-Nicolae Ceaușescu nu trebuia împușcat în ziua de Crăciun. Crăciunul este o zi cu o mare semnificație spirituală în care toți încercăm să fim mai buni. Oricât ai fi de crud, oricât ar fi un om de vinovat, a lua viața cuiva nu este un act iminent atunci când este vorba de o judecată. Istoria a dovedit că în unele cazuri pedeapsa a fost dată persoanei greșite sau a fost dată greșit persoanei. Moartea este însă definitivă !

-Dincolo de incultură și lipsa de școală, Ceaușescu a fost un om cu o inteligență nativă și iubitor de Românie. În ambițiile lui de independență financiară și nu numai, a uitat de oamenii ce compuneau poporul acestei țări. Nu și-a dat seama că acești oameni au o viață (scurtă) și nu se poate ca o generație să trăiască în austeritate prin rambursarea împrumuturilor pentru ca apoi următoarele generații să guste din tortul independenței. De altfel acest tort n-ar fi existat niciodată, frișca este la alții nu este la dispoziția oricui!

-Ce a urmat după 1989 m-a făcut să înțeleg că lăcomia, orgoliul, incultura și lipsa de patriotism se cuibăresc la sânul democrației fără nici un fel de remușcare. La fel ca în orice orânduială.

Ceaușescu este doar un asasinat în istorie alături de ceilalți din lumea largă : Kennedy și Lincoln ai americanilor, țarul Nicolae al II al Rusiei, Mahatma Gandhi părintele independenței Indiei, etc.

Nimic nou!