Azi am cumpărat măcriș

În drumul meu de la birou spre centrul orașului trec cu mașina pe o stradă intens circulată de mașini ce au treabă prin zona semi industrială de la marginea Clujului.

Aproape întotdeauna văd în fața unei case o bătrânică ce șade pe un scaunel.

De cele mai multe ori are în față o lădiță de plastic pe care așează grămăjoare de verdețuri strânse din grădina casei ei: salată verde, pătrunjel, mărar, ceapă, etc.

Uneori am văzut-o doar stând pe scăunel și ascultând zumzetul străzii.

De multe ori îmi doream să mă opresc dar de fiecare dată ceva aștepta să fie rezolvat repede.

Azi, cu tot timpul scurt avut la dispoziție, am oprit. A trebuit să las mașina în parcarea generoasă a unui mare magazin de materiale de construcții din apropiere. M-am deplasat câțiva pași pentru a o întâlni. Tocmai își muta scaunelul și lădița cu verdețuri la umbră, coroana copacului din fața casei n-o mai proteja de razele fierbinți ale soarelui de vară.

Salut și primesc un răspuns în ungurește. O întreb dacă știe românește. Puțin. Azi vinde măcriș. L-a cules frunză cu frunză din grădina casei ei. Îmi oferă două pungi pline. Le cumpăr deși planurile culinare îmi erau altele. Îi întind mâna și cuprind cu palma o mână muncită dar caldă. Se bucură. O întreb câți ani are și dacă este singură. 88. Nu, nu este singură, este cu Dumnezeu și-mi rostește cu ochii spre cer câteva cuvinte desprinse din Biblie .

O rochie curată cu floricele și un sorț în față îi învelesc trupul firav iar părul stă prins într-un coc ce păstrează cochetăria de altă dată. Desprinsă din alte vremuri îmi spune că mă așteaptă s-o vizitez. Caută cu ochii mici îngropați în riduri, răspunsul meu. Voi veni, da, voi veni. Probabil sunt întâmplarea vieții ei din ultima lună. Nu cred c-o interesează că Biden se luptă cu Trump pentru fotoliul de la Casa Albă, că Putin se întâlnește cu Xi Jinping pentru a ține echilibrul de puteri al lumii sau că israelienii și palestinienii încă nu au stabilit cui aparține Ierusalimul.

După gardul verde se ascunde o casă joasă tot verde ce încă stă în picioare. Curând o va înghiți marele concern de construcții ce-i bate în gardul din spatele curții. Iar singurul băiat al femeii ce trăiește departe, în Ungaria, va deveni mai bogat dar sărăcit de grija ce i-o purta mama.

Nu, nu voi veni în vizită, îmi spun în gând îndepărtându-mă și nelăsând să-mi cadă pe obraz lacrima dedicată singurătății acestei ființe.

Azi am cumpărat măcriș.