Jumătate cadou

De când știu că vine în urbea noastră, îmi fac planuri de vizitare. Pentru asta mă grăbesc cu celelalte treburi de weekend pentru a-i face loc în program. Spectacolul mă așteaptă.

Târgul cu produse de la designeri români: Half is Free.

În ziua cu pricina sunt (mai) atentă la ținută, știu că voi păși într-un loc în care gazdele sunt creatori de frumos.

Intru.

O mulțime interesată și interesantă își face loc printre standuri încărcate de țesături frumos croite, genți asortate cu portofele colorate, pălării șmecheroase, șiraguri multicolore și lumânări cu fața de ceară.

Mă uit mai atent și văd că rochia verde îmi zâmbește. Știe că are culoarea primăverii și că atrage priviri. Un cordon din aceeași culoare stă agățat de mijlocul ei și-mi face cu mâna. ‘Mă vezi? Hai, știu că sunt proaspătă, nu te codi să mă încerci!”

Câteva dungi mai încolo se lovesc între ele iar zgomotul vesel mă face să-mi îndrept privirea într-acolo. Roșii, albastre, verzi, galbene, se întrec în paralelismul lor. Jucăușe, se împletesc în curcubeu și formează o fundiță în văzduh. Apoi dispar și se reașează cuminți, fiecare la locul ei. Evident nu pentru mult timp, tocmai au intrat două prietene dornice să-și contureze siluetele cu linii.

O pălărie oacheșă se dă rotundă: “Eu sunt renumită, pot acoperi ochi nemulțumiți! Luați-mă, puteți deveni celebre!”

Pe o masă învelită îngrijit cu o pânză albă, câteva perle șugubețe se fălesc cu sideful lor. Mari, mici, lungi, scurte, înșirate și terminate într-o sclipitoare închizătoare cu gura într-un dinte, sporovăiesc de zor. Ele zic că sunt cele mai șmechere, nu sunt dintr-o scoică ci au mai multe fuste în straturi din material natural. Vor să se așeze pe cât mai multe piepturi de cucoane bine dotate. “Auzi fato, eu nu cred că mai stau mult, un domn mă tot mângâie de dragul iubitei. Cred că-mi iau cutia și plec, am treabă la o nuntă cu tematică!”

Două locații mai încolo câteva mărgele de sticlă colorată stau la taifas cu niște cercei din alamă. Două inele pictate se dau rotunde, cică ele nu stau agățate ca suratele lor. Ce-i drept, uneori se lasă și ele ademenite de câte un logodnic îndrăgostit și pentru asta strigă-n gura mare că sunt de toate mărimile și buzunarele.

În aer plutește un miros fin de parfum. Lumânări cu capătul fitilului la mijloc, dau din coadă. Se unduiesc și trimit în aer valuri-valuri de miros îmbietor. Un iz plăcut îmi amintește de “….mai știi? Atunci când stăteam la masa restaurantului mic și cochet ? Da, acolo unde m-ai invitat timid crezând că nu voi veni. Priveam flacăra galbenă a luminărilor, umbre se mișcau pe pereți cu unduiri și chemări lascive. Îmi țineai mâna în palma ta și-mi spuneai …….…”

Privesc parfumatele zâmbind.

“ Hai , pune mâna pe mine, chiar dacă sunt palidă ca ceara, știu să fiu caldă și îmbietoare. Te voi învălui cu izuri fine și îți voi lumina micul pătrățel în care-mi vei găsi locul! “

O bluză cu flori se tot zvârcolește, nu prea încape de florile de pe celelalte bluze. Stau la coadă pe umerașe. “Soro, ai răbdare, întâi macii și apoi bujorii!”

Trei rafturi de genți siluete se uită de sus. Cu fața netedă sau ușor striată se dau mari că ele, ajutate de vecinele mai mici – portofelele, știu să țină banii, nu sunt mână spartă. Veritabile minibănci ambulante. Toarta le dă aerul unei frizuri date cu prea mult fixativ. “Nu fi rigidă că ești din piele și n-ai întărituri! Fă-te că te mulezi după brațul ce tocmai te-a ridicat să te legene în aer! Te place! Te-ai dus deja ?”

O cămașă cu mâneci lungi, neagră ( încă una!) mă trage de mâneca mea. “Hei, te-am așteptat destul, hai! Am trimis un fir acasă la pantalonii drepți cu șlit lateral pe picior, mă așteaptă. Am chemat și fusta creion la vorbe. Sigur ne potrivim!”

Din același stand mă strigă o fustă-pantalon gri cu un croi special. Întorc capul dar cămașa mă împinge spre ieșire.

“Bine, fie, hai acasă.” zic

Ajung, despachetez și las cămașa să îmbrățișeze noii prieteni cu mânecile ei lungi.

Gândul îmi rămâne la glasul pierdut a fustei-pantalon gri.

Mă furișez afară din casă să nu mă simtă cămașa. Aud râsete, probabil împreună cu fusta și pantalonii pe care tocmai i-a întâlnit, se tot foiește cu niște umerașe.

Hop înapoi printre standuri. Merg ață la umerașele cu fuste-pantalon.

Bosumflată, Griușa (că am botezat-o) se uita pe furiș la mine pe sub betelie. Mă prefac că pun mâna pe o fustă-fustă. Tresare. Cusătura îi stă în loc pentru o clipă.

“Hei, te-ai speriat? Zâmbesc. Și mie mi-a stat inima crezând că nu te mai găsesc! ”

O iau cu mine, este grozav de veselă! Nu dorea să se întoarcă acasă, drumul până aici a fost lung! Deși… îi cam pare rău după stăpână, o tipă roșcată plină de viață și prietenoasă. Noroc că noua stăpână este tot roșcată, o să-i mai aline dorul!

Îmi întorc privirea spre standuri.

Zăresc încă o dată : cămăși, bluze, fuste, paltoane, sacouri, perle, pantaloni, lumânări parfumate, mărgele, inele, genți, pălării, pantofi, cizme, geci cu puf și fără puf. Stau cuminți și așteaptă cu sufletul lor de pânză, de piele, de ceară, de sticlă, de perlă, să fie alese. Zâmbesc mereu să nu se vadă că fața lor este ușor șifonată de la drum și să nu creadă lumea că sunt ursuze. Mândre că poartă semnătura unor artiști, vor rămâne cu ei dacă nimeni nu le va auzi chemarea. Au un nume, nu sunt singure pe lume!

Mă îndrept spre ieșire.

Dar mă voi întoarce.

Mereu.