Mama mea

O ploaie rece, măruntă, cu fulgi de zăpadă pe ici pe colo îmi însoțește pașii în urma ta, Mamă.

Un vânt răvășește picurii și încearcă să-mi alunge gândurile apăsătoare. Dar nu reușește.

Strâng la piept tabloul tău ce-mi dă senzația că încă ești cu mine.

Dar nu, nu mai ești, poate doar o boare de suflet ce încă se agață de pământ.

Îmi trece prin minte toată copilăria și tinerețea, când eram sub ocrotirea ta și a tatei.

Au fost cele mai grozave momente ale vieții mele.

Întindeam mâna și erai acolo.

Aveam lumea la picioare și aripi până la cer.

Preocuparea ta pentru cele lumești mi-a lăsat tot timpul lumii pentru mine.

Cu sufletul tău mare înghițeai toate grijile mele.

Era suficient să-ți spun ce doream și din bagheta ta fermecată dorința mi se împlinea.

Erai o zână și viața mea era un basm.

Draga mea fată:

Ia-mi picioarele și du-le pe potecile copilăriei mele!

Ia-mi ochii și du-i să privească zarea albastră a mării!

Ia-mi urechile și du-le să asculte vorbele oamenilor!

Ia-mi mâinile și îmbrățișează corpul tău de fată dragă! Întinde-le spre depărtări către cealaltă fiică a mea.

Ia-mi inima și stoarce-o de toată iubirea pe care o port nepoților ca s-o țină la ei!

Ia-mi lacrimile și lasă-le la rădăcina vieții strănepoților mei!

Ia-mi visele neimplinite și încercă să le împlinești!

Draga mea Mamă:

Am făcut foarte multe lucruri pe care ți le-ai dorit.

Iartă-mă mamă pentru tot ce n-am făcut!

Am făcut lucruri pe care nu le-ai dorit.

Iartă-mă mamă pentru tot ce am făcut!

Iartă-mă!

Rămân cu mine potecile, zarea albastră, vorbele oamenilor, iubirea ta pentru noi și apa vie din lacrimile tale ce va hrăni seva strănepoților tăi.

Drumul spre locul veșniciei a ajuns la capăt.

Mă uit lung după tine și-ți las o lacrimă în abis s-o ai pe veci.

Vei fi mereu o parte din umbra mea.

Mamă.