Echilibrul (de) pe poante

De curând am luat parte la un spectacol de balet în care dansatorii erau niște tinere și foarte tinere speranțe ale acestui stil de dans, coordonați cu multă măestrie de o balerină aflată la o altă etapă a vieții și carierei. Mă aflam în imediata vecinătate a scenei și ca niciodată am putut observa toate detaliile mișcărilor. De aproape spectacolul arată altfel. Am văzut preocuparea balerinelor de a-și ține sub control toate mișcările ; am văzut dârzenia fețelor acestor ființe ce de departe par fragile și plăpânde ; am văzut încordarea mușchilor de sub piele, piciorul subțire dar susținut de un mușchi puternic și bine format ; am văzut gâtul flancat de vene proeminente prin care sângele se grăbea să alimenteze corpul aflat într-o mișcare continuă ; am văzut expresivitatea mâinilor, poziția degetelor ce sugerează eleganță și grație.

În spatele acestor câteva zeci de minute de dans grațios, pot să-mi imaginez numărul enorm al orelor de repetiții, de piruete nereușite și de obsesie pentru reușita lor, de învârtire și mișcare a mâinilor până când privitorii pot percepe unduirea fină, de lebădă, a brațelor.

Câtă pasiune este într-un copil de 10 ani ca să-și petreacă ore în șir învârtindu-se pe poante, coordonându-și mișcările trupului și membrelor pentru obținerea dansului perfect?

Câte sacrificii în meniul zilnic, în suprasolicitarea oaselor și mușchilor într-o perioadă a vieții în care alți copii de vârsta lor abia reușesc să-și țină echilibrul pe bicicletă? Și-n tot acest iureș de mușchi, învârtiri, sărituri și sacrificii culinare, sunt și părinții în efortul lor psihic și material, văzându-și copiii frustrați de plăcerile mărunte ale copilăriei, mușcându-și buzele atunci când copiii le pleacă departe, la școli unde să-și împlinească visul de mari dansatori, părinți ce simt și știu să susțină momentul împlinirii visului propriului copil.

Felicia Șerbănescu, o prietenă de suflet, a dat viață pentru a cincea oară spectacolului „Armonie de vară” ce a pus în valoare tinere talente: Sara Pocan, Maya Ciobota , Luana Pop , Bianca Guzu si Felix Boboi. Oameni ce dau culoare cotidianului!

Grația de balerină a Feliciei mă face să-mi controlez mișcările! Și uneori să mă simt ca un hipopotam!

Cu toate că în Italia apar primele forme de balet , data nașterii acestei forme de dans este recunoscută a fi în 1581 la palatul Bourbon din Paris, prin spectacolul „Baletul comic al reginei” la curtea Caterinei de Medici, spectacol care este considerat prima încercare de integrare a dansului, muzicii și a unei acțiuni.

Unul dintre cei mai mari balerini de până acum este considerat a fi Rudolf Nureev de origine tătară, din Uniunea Sovietică, iar cea mai celebră balerină din istorie este tot o rusoaică, Maia Pliseţkaia. În Rusia și republicile fostei Uniuni Sovietive se află, după cum se vede, sămânța baletului de top.

Românca noastră Alina Cojocaru este cea mai tânără prim-balerină din istoria Royal Ballet care „ chiar dacă e o mână de om, nu se vede pe sine nici ca o lebădă, nici ca o vrăbiuță sau ca o rândunică, ci, mai degrabă, ca un vultur. Pentru că vulturul se înalță sus, sus de tot… „

În acestă lume plină de pragmatism, picătura de artă numită balet este un vis frumos! Pe care cu atâta plăcere îl savurăm din când în când! Uneori prea rar!

Viața este ca un balet :

-de echilibru pe înălțimea poantelor – între viața personală și cea profesională;

-amețitor în piruete – în încercările de a urma o cale sau alta;

-vijelios în diagonale de elemente acrobatice – atunci când am ales calea și trebuie s-o facem rodnică;

-plin de finețe precum grația mâinilor balerinilor – atunci când iubirea ne inundă simțurile și ne amintește că suntem doar o dată pe Pământ!