Altfel sau alt fel?

Mă uit în jur, ascult povești, ascult dorințe și îmi trec gânduri.

Oare sunt altfel dacă:

-mă trezesc dimineața cu dorința de a merge la birou pentru a pune umărul la treburile companiei, pentru a mă amesteca cu lucrătorii noștri și a mă conecta le vârtejul afacerilor. Nu-mi doresc să mă pensionez și să mă retrag din zbuciumul vieții profesionale;

-mă preocupă lumea din jur chiar dacă nu fac parte din familia mea; mă dor durerile lor, mă bucură bucuriile lor. Mă deranjează nedreptățiile și încerc să-mi explic egoismul, lăcomia, ambițiile, orgoliile și nedreptățile atâtor oameni, din păcate unii în poziții prea importante. Îmi pasă!

-nu-mi place acesta formă de capitalism, se propovăduiesc valori care nu se respectă și nu se promovează. Cred că e timpul să se nască un alt fel de orânduială, cele ce s-au perindat până acum pe Pământ s-au dovedit necâștigătoare;

-îmi iubesc țara cu bunele și relele ei; nu mi-ar plăcea să trăiesc în altă parte chiar dacă aici uneori e prea frig iar alteori este zăpușeală ;

-îmi place să merg la petreceri în care mai ales se dansează fără să mă deranjeze că se stă în picioare, nu este mâncare din plin, scaunele nu-s tapițate sau nu există fețe de masă;

-dansez pe orice fel de muzică, în funcție de locul în care mă aflu, chiar dacă prefer un anumit ritm sau stil de muzică. Mă strădui să mă adaptez situației și locului. Nu mă deranjează dacă nu sunt conversată sau gratulată;

-nu fac din plecarea în vacanțe un scop al vieții; dacă într-un an nu fac nici o vacanță, nu bifez anul ca nereușit. Călătoresc virtual în timp și spațiu prin intermediul cărților sau filmelor, imaginându-mi lumea-n lung și-n lat;

-nu prețuiesc oamenii după suprafața locuinței lor, după marca și/sau volumul mașinii pe care o au sau după numărul vacanțelor petrecute la capătul lumii. Apreciez caracterul, omenia și preocupările constructive.

-nu țin să fiu bunică de dragul sentimentelor mele, doresc nepoți doar dacă fetele mele vor avea dorința de a fi mame și de a simți acest sentiment minunat. Cred că dacă soarta nu ți-a hărăzit copii, poți rămâne mai mult pe Pământ prin fapte bune și experiențe împărtășite tuturor, nu doar celor din familie;

-îmi place să iubesc și să fiu iubită cu aceași intensitate cu care îmi doream și iubeam acum mulți ani. Acum cu mai multă înțelepciune;

-mă preocupă grija pentru chip și corp chiar dacă timpul fără riduri a trecut demult. Consider imperfecțiunile feței ca fiind amprente lăsate de sentimente trăite intens, o formă a vieții tumultuase și a expresivității;

-am grijă de mama, singura predecesoare rămasă pe Pământ, cu înțelegerea că timpul și divinul va avea grijă ca prezența ei să fie confortabilă, mai ales pentru ea. Am nostalgia celor plecați dar și înțelegerea că viețuirea trebuie să fie de calitate mai presus de egoismul existenței cu orice preț;

-cred că fiecare trebuie să-și trăiască propria viață fără să facă pentru viața copiilor și/sau a părinților acte de asistență obsesivă sau servilism obositor. Vreau să fiu prezentă în ambele situații atât cât să nu depășesc granița dintre o viață plăcută/utilă spre una obositoare/sâcâită.

??

Cred că sunt defectă în accepțiunea majorității.

Dacă aș fi în garanție aș putea fi dată înapoi.

Dar e prea târziu.

Garanția mi-a expirat!